“La multi ani mai buni” cercetării românești

Nu putea exista o zi mai potrivită pentru lansarea blogului decât Ziua Cercetătorului și le urez colegilor de breasla la cât mai multe rezultate științifice importante la nivel internațional care să contribuie cât mai mult la avansul cunoașterii! 

Aveam de gând să încep cu un articol despre una dintre realitățile (triste ale) cercetării românești, dar după o lungă reevaluare am ales să încep cu un articol constructiv despre unde este de dorit să ajungă cercetarea românească. Mai ales pentru că urmează alegerile și au mai apărut scrisori în mediul online despre ce așteptări au cercetătorii de la politicenii care vor căștiga alegerile. Pentru a ști clar ce să le cerem este nevoie mai întăi de o imagine clară despre unde suntem și unde dorim să ajungem. 

Majoritatea managerilor din cercetare vă vor spune că suntem proverbialul miez din gogoașă, dar hai să fim puțin realiști. Universitățile românești sunt mult mai aproape de locul 1000 decât de locul 1 în topuri. Ne putem uita și la articole. Fiecare își cunoaște revistele bune în domeniu. Câte articole bune cu autor de concepție din România găsiți la voi în domeniu sau câte articole găsiți în total? Și nu, dintre articolele marilor colaborări nu contează decât cele la care se poate cuantifica în vreun fel o contribuție semnificativă a grupurilor din România prin note interne sau alte mecanisme. Dar tehnologii de concepție românească? 

Ar fi de dorit ca în viitor, așa cum spuneam și în urarea de mai sus, cercetarea produsă în România să contribuie semnificativ mai mult decât acum, desigur că după posibilități, la avansul științei și tehnologiei. Asta, de cele mai multe ori, este sinonim cu o cât mai puternică vizibilitate internațională.

Urmează o nouă paranteza de la nota pozitivă a acestui articol pentru a spune că a venit de mult momentul ca cercetătorii cu tendințe izolaționiste și care consideră că trebuie să ne evaluăm singuri proiectele pentru că “evaluatorii străini ne fură ideile geniale” ar fi cazul să facă mai mulți pași în spate și să înțeleagă că vremea “dinozaurilor cercetării” a trecut. De fapt, vremea lor trebuia să fie trecută încă din decembrie 1989, dar astfel de tranziții de fază sunt foarte rare. Vrem, nu vrem (de fapt: vor, nu vor), cercetarea științifică bună e cea recunoscută internațional. Ne ridicăm la acest nivel sau nu existăm. Simplu! 

Revenind la unde dorim să ajungem, pentru că în opinia mea “mai e mult până departe”. Există grupuri izolate care sunt recunoscute internațional și au colaboratori în toată lumea. Din păcate sunt doar grupuri izolate. Daca considerați că realitatea este diferită, vorba aia: “Change my mind!” Deci, cum putem ajunge departe sau mai departe decât suntem acum? Voi împarți lucrurile în trei categorii (piloni) și fară pretenția de a fi exhaustiv. 

  1. Finanțarea cercetării trebuie să crească în mod susținut. Anul trecut finanțarea din bugetul de stat a cercetării a reprezentat un procent rușinos de mic din PIB: 0.13 % față de ținta asumată în Strategia Națională de Cercetare Dezvoltare si Inovare (SNCDI) care trebuia să fie peste 0.83%. Anul acesta ținta din SNCDI este de 0.97 %, însă execuția bugetară nu va fi mai mare decât cea de anul trecut (urmează un articol despre anul în curs). Dimpotrivă. Suntem codașii Europei și nici nu pare că dorim să avansăm în clasament. Nu poți fi ultimul la finanțare și primul la rezultate. Discuția e lunga. Daca mergem la Ministerul de Finanțe și cerem bani, ministrul, pe bună dreptate, întreabă: “De ce aș băga bani în cercetare? Arătați-mi rezultate care să mă convingă.” Doar că nu-i atât de simplu. E nevoie de o investiție susținută pentru câțiva ani pentru a avea rezultate și apoi poți pune problema dacă aceasta a dat roade și merită să mai investești în ea. Hai să zicem că la un moment dat cineva de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC) îi convinge pe cei de la finanțe pentru câțiva ani să crească în mod susținut acest procent. Atunci ce facem?
  1. Al doilea punct important este ca banii să urmeze performanța și să nu fie irosiți pe sinecuri, tot felul de grupuri ale căror interse sunt să își umple buzunarele fără a le păsa de rezultate sau să ajungă la cercetători neperformanți care să producă doar rezultate slabe. Ar mai fi exemple negative, dar înțelegeți mesajul. Daca nu se realizează al doilea punct, după câțiva ani revine ministrul de finanțe și ne întreabă: “Care-i statusul? Ați livrat sau închidem robinetul?” Drept urmare treaba fiecărui cercetător care dorește ca sistemul să evolueze este să se implice și să susțină acest demers. Pasivitatea nu va face altceva decât să îi lase pe cei șmecheri, iar Romania e plină de ei, să adune resurse mari în propria bătătură și apoi să le irosească. Decidentii de la MEC sunt primii care au această responsabilitate. Ce este necesar pentru asta deja am discutat de multe ori pe blogul Doi Mici și un Anc. Daca nu vreți să citiți de acolo, mai discutăm o data la o cafea. Am descris acest punct succint, dar în același capitol intră foarte multe detalii de care depinde realizarea lui: depolitizarea întregului sistem, folosirea evaluatorilor externi, numirea de oameni competenți în conducerile institutelor de cercetare (în urma unor concursuri corecte, nu aranjate) și la fel în toate consiliile din subordinea ministerului (toate alea ale căror acronime încep cu unul sau mai mulți de “C”), etc. 
  1. Dacă crește finanțarea cercetării și pentru a crește și calitatea rezultatelor vă fi necesar să crească atât numărul cercetătorilor valoroși cât și procentul acestora din întreaga comunitate științifică românească (vezi punctul anterior). Și asta s-a discutat deja de multe ori și am scris un articol despre recrutarea cercetătorilor pe poziții permanente pe Doi Mici și un Anc. Va fi necesar ca Romania să atragă cât mai mulți cercetători buni din străinătate. Nu sunt însă absolut deloc de acord cu propunerea Asociației Ad Astra de a îi trata preferențial pe aceștia. Consider că este necesară stabilirea unor condiții de concurență echitabile, un “level playing field” dacă vreți. Nu trebuie să existe fonduri destinate exclusiv celor care vin din afară. Competițiile trebuie să fie deschise tuturor, să existe predictibilitate, sumele trebuie să fie suficient de mari pentru a fi tentante și pentru cei din afară și apoi “may the best man or woman win!” Este acceptabil ca cei care se întorc din străinătate să poată aplica pentru un buget cu, să zicem, 25% mai mare, dar nu fonduri dedicate. Altfel ce facem? Creăm o bulă? După ce se termină acel proiect nu mai aplică pe fonduri dedicate, sunt nemulțumiți de ce e în rest și pleacă? Sau continuăm să îi ținem într-o bulă? Nu, nu e onest față de nimeni. După cum spuneam, oportunitățile să fie similare (aș spune identice până la acel plus la buget), dar suficient de tentante pentru a atrage cercetători buni din afară.

Cam așa ar arăta un plan rezonabil. Desigur detaliile sunt extrem de multe și complicate, multe sugestii există deja în articolele de pe Doi Mici și un Anc, vor fi repetate și aici, dar necesită voință. Momentan suntem codași. Dacă creștem în mod constant și asumat finanțarea, ne asigurăm că cercetătorii performanți din țară sau cei atrași din străinătate (dacă apelurile de proiecte sunt suficient de tentante pentru ei) sunt cei care vor beneficia de o bună parte a resurselor și le vor investi în idei cât mai bune, lucrurile pot merge spre bine. În același timp, managerii din cercetare de la cei din minister până la șefii de laboratoare din institute au rolul de a susține aceste demersuri în mod cât se poate de competent (cu toate că pentru a ajunge la asta ar trebui schimbați o bună parte din cei de acum).

În loc de încheiere, vă spun că următoarele articole nu vor fi scrise pe un ton atât de idealist. Vor fi  luate la puricat realitățile sistemului romansec de cercetare cu puținele lui părți bune și multele părți rele. Urmează cât de curând un articol în care va fi trecut în revistă anul 2020 în cercetarea românească. Stay tuned! 

4 Replies to ““La multi ani mai buni” cercetării românești”

  • Felicitari initiatorului acestui blog ! Sper ca interesul sau si al colaboratorilor sai sa se indrepte conform promisiunilor catre disfunctionalitatile sistemului de cercetare prin investigatii si exemple concrete. Pentru inceput avem platforma Magurele unde gasim ca-n orice jungla o fauna foarte bogata. Va doresc mult succes si sa mentineti un ochi vigilent asupra intregului spatiu de cercetare romanesc, fiindca doar presiunea constanta pozitiva conduce catre schimbari sanatoase.

    • Mulțumesc mult! Dacă nu respect promisiunea de obiectivitate aștept să fiu tras de proverbiala mânecă! Sper să nu fie însă cazul. 🙂

  • Felicitari!
    Trebuie sa recunosc faptul ca dl. Micu a inceput sa produca idei mult mai valoroase decat pe vremea cand era incorsetat de ceilalti doi amici ai dumnealui.
    Poate ca, intr-adevar in acest articol aniversar nu era loc pentru critici ale unor subiecte pe care doar le aminteste, dar totusi nu pot sa nu remarc ca desi situatia cercetarii romanesti este in momentul de fata in punctul cel mai de jos, dl. Micu si (fostii) ai sai colegi nu mai zic nimic de mult despre haosul din acest domeniu (despre oamenii care au picat de mai multe ori cuncursuri pe posturi de conducere cu note de DOI si care isi bat joc de o parte din intelectualitatea romaneasca fiind in continuare numiti cu indarjire pe acelasi post).
    Oare de ce?
    Cred ca si dumnealor au constatat ca de fapt pe toate culoarele politice incompetenta este un fenomen constant, si cum intr-o conducere de orice fel nu se poate numi decat pe criterii politice – indiferent de cine este la putere – stam si ne uitam la “astre”!
    Sper si ca pe viitor dl. Micu sa produca interventii de valoare, documentate si la fel de logice.

    • Mulțumesc pentru apreciere! Urmează articole cât se poate de obiective vizavi de cercetarea românească în anul pandemiei. 🙂 Pot vorbi doar în numele meu și vă spun că după ce am tras linie la celelalte proiecte am avut nevoie de o perioadă de liniște. Nu în ultimul rând mi-a luat câteva luni să învăț să construiesc un blog. În trecut am fugit de această responsabilitate, dar acum m-a prins din urmă.

Dă-i un răspuns lui Tiberiu Sava Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *